Acasa » » Page 138

A întârzia sau a nu întârzia?

Există un proverb pe care cu siguranţă îl ştim cu toţii: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.„. Pentru două săptămâni sunt coordonatorul unui grup de 18 copilaşi cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani. Ieri o parte destul de mare din ei (peste jumătate de grup) a întârziat la o activitate în jur [...]

Sunt din ce în ce mai întalnite îndemnurile precum: trăieşte-ţi viaţa în prezent sau trăieşte clipa. Probabil mulţi le spun deja din obişnuinţă însă adevărul este ca e ideal ca un om să trăiască în prezent, nu să rămână ancorat în trecut sau să viseze la viitor. Altfel zis: „The past is a ghost, the [...]

În fiecare luni vom publica o poveste, un video sau o imagine ce are ca scop motivarea ta în prima zi din săptămână. Pe această cale îţi urăm o săptămână cât mai bună! Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici. O compilaţie de 2 minute de [...]

De când mă știu n-am întâlnit mulți oameni care să mă convingă să fac anumite lucruri. Cu atât mai mult oameni care să mă motiveze cu un simplu discurs. Speaking-ul motivațional e o artă și, cred eu, în România foarte puțini știu să o facă. Sau foarte puțini pot fi motivați aici prin vorbire. Cred [...]

œ”Mi-am creat propriul univers intangibil.” Toată lumea trăieşte cu impresia că galaxia „ego” din Universul „Mintea noastra” este intangibilă. Nu există niciun meteorit „al prieteniei” sau „al familiei” care să lovească suprafaţa sa. Şi Luna s-a crezut zeiţă, şi câţi meteoriţi îi strică suprafaţa? Să recapitulăm: Darth Vader îţi atacă teritoriul vast al ego-ului şi [...]

Imaginația stă la baza multor domenii de activitate. De fapt, dacă nu lucrezi într-un domeniu ce ține de tehnică, ba chiar și acolo uneori, imaginația este unul dintre elementele cheie pe care te bazezi. De mic ți s-a cerut să-ți pui imaginația la treabă. Ai observat deci că imaginația este înăscută, necesară dar destul de [...]

Deşi ne-am pornit cu avânt revoluţionar la drum, adică s-au înscris 8 participanţi în primele zile de la postarea anunţului şi am avut încă 5 promisiuni de la prieteni care nu au avut cum să se înscrie, am reuşit să ne întâlnim cu doar 8 doritori de brăţărit. Am început prin a arăta care sunt [...]

În fiecare luni vom publica o poveste, un video sau o imagine ce are ca scop motivarea ta în prima zi din săptămână. Pe această cale îţi urăm o săptămână cât mai bună! Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici. Kingsley Nwabia vorbeşte în engleză în [...]

De cele mai multe ori oamenii tăcuţi sunt consideraţi pasivi. Într-un grup de persoane cel care nu vorbeşte este introvertitul grupului. Adeseori este supranumit „Misteriosul tăcut” sau „Domnul tace şi face”. În realitate însă, tăcerea este singura super-putere a oamenilor. Nu, noi nu zburăm ca Superman. Nu, pe noi nu ne muşca păienjeni radioactivi. Nu, [...]

Adrian Ciubotaru este blogger din 2005, filosof, activist şi recent a devenit probabil unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai online-ului românesc în urma lansării proiectului Lecturi Urbane (proiect în care se încurajează cititul în public – metrou, parc etc. – şi se amenajează locuri speciale de lecturat). L-am luat la întrebări pe Adrian nu [...]

litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!